UTILIZAREA SOFTURILOR EDUCATIONALE - EDITIA 2021

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE EVALUAREA IN INVAȚAMANTUL ONLINE

METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL ONLINE EVALUAREA IN INVAȚAMANTUL ONLINE

Autor: 
PROFESOR IN INVAȚAMANT PRIMAR: ADORJANI ÉVA ȘCOALA GIMNAZIALA MAGHERANI

Evaluarea poate fi orală, în scris, bazată pe activităţi practice, pe referate şi proiecte, interviuri, portofolii, precum şi alte instrumente elaborate de catedrele unităţii de învăţământ şi aprobate de director sau elaborate de Ministerul Educaţiei Naționale şi de inspectoratele şcolare. În timpul învăţământului primar, fiecare evaluare a elevilor (continuă, formativă sau sumativă) pentru fiecare disciplină se materializează într-un calificativ dintre următoarele: insuficient, suficient, bine şi foarte bine. Calificativul final semestrial şi anual pentru fiecare disciplină trebuie să fie încadrat în unul dintre cele patru calificative menţionate anterior.

Tehnologiile sunt instrumente de aplicat cu atenție și în mod adecvat. Provocarea pentru profesori este să se îndepărteze de noțiunea de evaluare ca document Word – adică de la simpla înlocuire a unei bucăți de hârtie cu un document electronic – și să folosească tehnologia pentru a-i ajuta pe elevi să devină autonomi în învățare.

Învățarea – și evaluarea – bazată pe proiect, cu utilizarea media, poate oferi elevilor o serie de opțiuni. Experiența mea este că le place acest lucru. Creativitatea manifestată este uluitoare.

Modalități de integrare a tehnologiei prin intermediul rețelelor de socializare:

Google Classroom: aici puteți discuta cu elevii – Meet video chat e inclus gratuit acum; pot fi corectate temele și poate fi oferit feedback direct fiecărui elev, se poate crea o bancă de comentarii pentru feedback mai facil pe baza celor mai frecvente comentarii pe care le oferiți elevilor etc.

Google Jamboard este un mod de vizualizare foarte facil al unor răspunsuri scurte – toți elevii pot vedea toate răspunsurile date pe post-it-uri virtuale.

Google Forms (permite conceperea unor formulare care pot fi utilizate pentru a obține feedback, pentru a trimite confirmări de participare la un eveniment, dar și pentru a crea teste scrise. Serviciul permite profesorului să includă imagini sau video pentru interpretare sau ca material de reflecție pentru elev. Elevii pot primi atât întrebări deschise, cât și închise, cu mai multe variante de răspuns, sau nu.) Funcția Quiz permite, pe mai departe, oferirea de feedback prompt. Elevii pot afla imediat dacă la un test cu răspunsuri la alegere au răspuns corect sau nu. Aici măiestria profesorului este să construiască distractori (răspunsuri greșite, care rezultă dintr-un proces de gândire eronat, dar frecvent la elevi) cât mai buni. Mai mult, putem să includem explicații pentru răspunsul greșit, explicații pe care elevul să le primească de îndată ce a terminat testul. În plus, elevii pot relua testul.

Se spune că cel mai bun instrument este cel pe care oamenii îl vor folosi.

Învățământul la distanță desemnează o nouӑ experiențӑ de învățare, pe care elevii noștri, o experimentează cu succes de aproape trei sӑptӑmȃni. În timp ce aceastӑ învӑțare la distanțӑ (Distance Learning) reproduce învățarea la fața locului, profesorii noștri au început sӑ ofere o instruire adecvatӑ care să permitӑ elevilor să îndeplinească standardele așteptate într-un mediu online.

În absența relaționării față în față cu elevii, în contextul fizic al clasei, trecem printr-un proces de adaptare, flexibilizare și meta-învățare. Cu alte cuvinte, exersăm alături de elevi și suntem modele pentru elevi

Ne propunem să ținem o legatură cât mai apropiată cu elevii, astfel cât să trecem cu bine peste acest moment dificil. Credem cӑ feedback-ul în timp util este esențial pentru învățarea elevilor; acest lucru este valabil mai ales în mediile de învățare on-line, atunci când elevii nu sunt în măsură să pună întrebări, așa ar fi în mod normal, în cadrul clasei.