UTILIZAREA SOFTURILOR EDUCATIONALE - EDITIA 2021

EVALUAREA ÎN VREMEA PANDEMIEI

EVALUAREA ÎN VREMEA PANDEMIEI

Autor: 
PROF. SIMONA ANȚILĂ COLEGIUL TEHNIC REȘIȚA

Perioada prin care trecem reprezintă pentru noi toți mai mult decât o provocare obișnuită, întregul nostru stil de viață este pus la îndoială pe o perioadă nedeterminată, veștile negative ne asaltează din toate părțile, izolarea ne afectează resursele pe diferite paliere.

 Ce se întâmplă cu elevii, cu școlile, cu sistemul de predare-învățare-evaluare în general?

 Învățământul on-line deschide posibilitatea unei pregătiri structurate, coordonate și corect etapizate. Acum vedem multitudinea de platforme și soft-uri educaționale on-line care abundă media în această perioadă.

 Prin platformele și aplicațiile disponibile on-line, drumul este larg deschis pentru diverse tehnologii utile în predare și evaluare, dar ceea ce trebuie să vină întâi este modul în care tehnologia va îmbunătăți pedagogia folosită.

 Experiența actuală ne ajută să înțelegem că tehnologiile sunt instrumente de aplicat cu atenție și în mod adecvat.

Provocarea pentru profesori este să înlocuiască termenul de evaluare ca document scris și să folosească tehnologia pentru a-i ajuta pe elevi să devină autonomi în învățare.

Elevii sunt dornici să ne arate că știu să folosească tehnologia, creativitatea lor fiind uimitoare.

 Google Classroom – un instrument unde putem discuta cu elevii, aici pot fi corectate temele și poate fi oferit feedback direct fiecarui elev.

 Google Forms – permite conceperea unor formulare care pot fi utilizate pentru a obține feedback. Funcția Quiz permite oferirea de feedback prompt. Elevii pot afla imediat dacă la un test cu răspunsuri la alegere au răspuns corect sau nu. Se pot include explicații pentru răspunsul greșit, explicații pe care elevul să le primească de îndată ce a terminat testul. În plus, elevii pot relua testul.

 În aplicația Kahoot elevii devin profesori, putând să-și construiască ei înșiși itemi de teste.

 Trebuie să-i încurajăm pe elevii noștri să exploreze și să descopere ceea ce li se potrivește.

În contextele on-line, implicarea este esențială, iar aceste instrumente de lucru trebuie sa ne facă să interacționăm mai profund, să trecem dincolo de ecranul calculatorului.

 Instrumentele de evaluare on-line ne pun la dispoziție o gamă largă de posibilități de evaluare, uneori tehnica fiind mult mai pregătită decât suntem noi dispuși să explorăm.

 Evaluarea trebuie să fie corectă. În on-line marea problemă este verificarea identității. Mai ales în instrumentele gratuite care nu folosesc conturi instituționale.

Evaluarea trebuie să fie completă, continuă și corectă, pentru că rezultatele evaluării sunt folosite ulterior pentru beneficii specifice sistemului: burse, tabere, premii, etc. Iar pentru a fi corectă, toți participanții la proces trebuie să fie conștienți de acele lucruri.

 Oricât de performantă sau prietenoasă ar fi o aplicație de evaluare on-line, aceasta nu poate înlocui pe deplin multiplele acțiuni ale feedbck-ului învățării, acțiuni inițiate prin microdeciziile educatorului.

 În aceste momente grele facem evaluare on-line pentru a avea un scop, pentru a nu ne izola de educație și de tot ceea ce înseamnă ea.

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

wwwhotnews.ro

Valy Greavu.com – blog

wwwnoi orizonturi.ro