UTILIZAREA SOFTURILOR EDUCATIONALE - EDITIA 2021

CUM EVALUAM IN ONLINE?

CUM EVALUAM IN ONLINE?

Autor: 
PROF. AIRINEI OANA- MIHAELA COLEGIUL TEHNIC ,, GHEORGHE CARTIANU” PIATRA- NEAMȚ

Perioada pe care o traversăm reprezintă pentru noi toți mai mult decât o provocare obișnuită, întregul nostru stil de viață este pus la îndoială pe o durată nedeterminată.

 Tot ceea ce înseamnӑ proces de predare-învӑțare- evaluare a redevenit în atenția noastrӑ sub titulatura de proces educațional la distanțӑ. Cu toții am fost nevoiți să ne mutăm activitatea în mediul on-line și am fӑcut cunoștintӑ cu aplicații care faciliteazӑ învӑțarea la distanțӑ.

 Profesorii trebuie să știe în ce măsură elevii reușesc să atingă obiectivele de învățare. De aceea, elevii trebuie evaluați sistematic, iar la sfârșitul semestrului și al anului să li se încheie o medie care să reflecte atât înțelegerea, cât și nivelul lor de efort. Instrumentele de evaluare online pentru profesori sunt o parte necesară a învățării la distanță. Dacă avem un control asupra lacunelor lor de învățare, atunci putem ajusta lecțiile pentru a viza respectivele lacune.

 Prin intermediul platformelor si aplicaților utilizate în activitatea online elevii pot fi evaluați sincron și asincron. Instrumentele de lucru asincrone avantajează elevii introvertiți sau nesiguri pe competențele lor. În termenul dat de profesor, ei pot pune întrebări sau redacta diverse versiuni ale temei. Între timp, și cadrul didactic are timp să facă evaluarea pe măsură ce primește temele, să trimită feedback. De asemenea, dacă se poate îmbunătăți această temă în urma feedback-ului elevilor, la altă clasă se poate trimite varianta revizuită. De exemplu, prin intermediul platformei Google Classroom se alocă teme, fișe de lucru, chestionare și se poate trimite feedback. Chiar dacă necesită crearea unui cont sau logare, elevul are timp să o facă și să lucreze în ritmul lui, fiindu-i solicitată creativitatea la maxim. Pe această platformă elevii pot primi și un test quizizz în care pe lângă itemi cu alegere multiplă sau cu completarea spațiilor libere pot apărea și itemi cu răspuns deschis. Rezolvarea celor din urmă se fotografiază și se trimite la finalul orei de curs. Elevii și profesorul sunt logați pe meet pe perioada rezolvării testului. De asemenea, profesorul are posibilitatea să posteze o fișă de lucru sau un test de evaluare pe email, elevii rezolvă sarcinile de lucru într-un interval de timp alocat, fotografiază rezolvarea și o trimit pentru a fi evaluată. Autoevaluarea sau evaluarea reciprocă a temelor se poate realiza cu suces. De exemplu, elevii clasei a IX-a au fost puși în situația de a-si evalua reciproc compunerile pe o temă dată urmărind reperele date într-o fișă de evaluare:

Fișă de evaluare

Aspecte urmărite

Compunerea 1

 

 

Compunerea 2

 

 

Compunerea 3

Compunerea 4

Idei frumoase

 

 

 

 

 

 

 

Limbaj

 

 

 

 

 

 

 

Adecvarea la

Temă

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă profesorul dorește să ilustreze instant aprofundarea unor cunoștințe sau să colecteze date pentru folosință imediată, poate apela la instrumente de lucru sincrone. Cu ajutorul acestora, se poate face o evaluare a cunoștințelor sau a lacunelor elevilor pentru a se remedia imediat sau se poate motiva elevul care are o toleranță mică la stresul provocat de așteptarea notei. Unele din aceste instrumente sunt: Google meet, Zoom- se poate iniția un dialog între elev si professor, - Google docs – se pot crea paragrafele unui raport de către elevi diferiți, de exemplu - Miro, o tablă interactivă la care elevii se conectează și colaborează în diferite formate - Poem generator, o aplicație cu specii de poezii distincte pe care elevii le creează pe loc - Mentimeter, program pentru colectare de date sau evaluare - Facebook messenger, Whatsapp pentru dezbaterea unei teme. Avantajul acestor instrumente este că profesorul poate oferi feedback pe loc sau se poate asigura că însuși elevul este cel care lucrează. Ca un alt plus, profesorul poate face un screenshot al ecranului și păstra întreagă activitate drept prezență, rezultate, calitate în scopul evaluării etc

 Diferite instrumente de evaluare utilizate de profesor pot fi de natură formativă sau sumativă. Instrumentele de evaluare formativă sunt chestionarele, sarcinile, întrebările și discuțiile depe platformă pe care profesorii le folosesc pentru a evalua și ghida (sau pentru a forma) procesul de învățare al elevilor lor. Instrumentele de evaluare sumativă sunt eseurile, proiectele, referatele și testele finale date la sfârșitul unei unități de învățare, proiect, semestru, sau an școlar.

 Pentru referate și proiecte putem folosi instrumente de management al conținutului pentru încărcarea acestora și evaluarea ulterioară de către profesor. Sau putem folosi clasicul e-mail pentru transmiterea spre evaluare a acestora. Dacă vorbim despre proiecte aplicate (modele, schițe, etc.) elevul poate filma prezentarea acestora și o poate posta on-line.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 Cucoș, C. Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2014

https://profs.info.uaic.ro/~mihaela/teach/courses/iac/curs03iac.pdf

http://e-istet.ro/scoala/evaluare-online/